Privind spre un nou apus…incercand sa faca abstractie de lumea si de agitatia din jur urmareste cu privirea ironica ultima raza de soare.Nu se citeste nimic pe chipul ei si totusi simte mai mult,mai intens si mai feroce decat a facut-o vreodata…si toate aceste sentimente stau sa rabufneasca asemeni valurilor care se sparg de tarm din ce in mai mari si mai cu forta…se simte neputincioasa…furioasa pana la lacrimi,lipsita de puterea de a infaptui ceva pentru singura persoana care i-a declansat un munte de sentimente,cotite,intunecate,confuze…vrea sa faca ceva..sa urle,sa zbiere,sa loveasca cu manie pana se simte lipsita de energie si de gandurile nebunesti care i se invart asemeni unui disc prin cap…si totusi..si totusi…ceva o impiedica…nici ea nu stie ce…sa fie lumea colorata si nebuneasca
care alearga in jurul ei asemeni unei piese de teatru in care ea e personajul principal si in care nu trebuie sa faca niciun pas ciudat,iresponsabil neorganizat…isi strange pumni micuti cu furie si priveste relaxata spre locul unde fusese apusul…cat poate sa mai indure,sa nu rabufneasca,sa priveasca doar si sa nu participe?Stie ca urmeaza o cotitura in viata ei…o simte in adancul fiintei ei,in particica ei de suflet in care nu patrunde nimeni,in care isi are propria lume,propriu Rai,propriu curcubeu asa cum le vede,cum le simte ea,nu cum se impune….vrea sa scoata la lumina propria sa constiinta inca adormita in aceasta lume perfecta,rotunda si minuscula…stie o poate face in ciuda a tot ceea ce urmareste intrusul din...lumea ei…un mag,un Houdini,un inger care a prins viata in taramul ei magic si care pare sa o infranga....
Autor: Monica
