......

Salut lume!
Eu mai traiesc sau mai bine zis incerc sa supravietuiescin aceasta lume cruda si incerc sa nu ma mir de tot ceea ce vad in jur. E mare gradina si mereu isi muta gardul. P.S.: scuze pentru cei care se simt! :P Oricum nu ma chinui foarte tare. Pana la urma am realizat ca ceea ce conteaza cu adevarat sunt chestiile marunte din jurul nostru, chestii pe care le luam ca si binemeritate, ca si cum ele exista si vor exista intotdeauna. Ati incercat recent sa descrieti un soare in mai mult de 10 cuvinte? Vati intrebati vreodata cum arata defapt culoarea verde?Ati incercat sa explicati cuiva un rasarit? Gustul amar? sau multe alte chestii marunte... Stau si ma uit in jur... traim intr-o lume in care daca ii zici cuiva :"E soare afara!" replica lui o sa fie:" Nu a aparut pe twiter!" sau "Nu a aratat la 'tembelizor'." sau "Da link-ul sa vad." Ce se intampla in jur... oare e bine? A uitat lumea ce inseamna respect, ce inseamna prietenie, ce inseamna dragoste, bunatate, altruism. Toti stim sa fim rai... vorba aia "Nu conteaza ca mie mie bine, important e sa iti fie tie rau". Ce se intampla? Pe zi ce trece incep sa iau tot mai mult viata in gluma, sa ridic din nou acel zid al indiferentei fata de "prostia" care ma incojoara, de rautatea care exista in jur, fata de prefacatorism si minciuna. Din pacate un fir de praf nu poate schimba nimica in jurul lui... poate in cazul in care se aduna multe fire de praf si se creeaza o furtuna de praf! A fost una in '89. Oare mai suntem in stare de una, sau doar ne plangem in fiecare zi si ne acceptam in aceasta stare deplorabila. Cititi o compunere scrisa de Laura, o fetita la gimnaziu despre revolutie, ce se vede prin ochii inocenti ai unui copil:

Oare unde sa pierdut aceasta viziune din noi? Oare de ce refuzam sa vedem ce este in fata noastra? Va provoc sa imi descrieti un soare, sa imi povestiti despre culoarea verde si gustul amar, despre ce inseamna perfectiunea pentru voi, sau ce intelegeti prin dragoste(P.S.:asta daca mai exista aceste cuvinte pentru voi)

Romania

Asta-i țara în care trăiești!
Sau din care ai fugit.

Locul unde sictirul e probă olimpică.
Unde chinezii se integrează în Europa.
Unde doar la grevă poți s-o arzi mai rău ca la serviciu.
Unde câinii nu umblă cu covrigi în coadă. Umblă cu oameni în dinți.
Unde doctorii nu cos oamenii. Își mai cos câteva buzunare la halat.

Numai în România se putea întâmpla asta!

Trăim în România și Mircea Badea ne ocupă tot timpul. El și Gigi Becali. Și televizoru’. Avem bârfe, șmenuri, târfe, mobile, dacii tunate sau merțane esklassse, boschetari la costum, care ascultă muzică la smartphone.


Via: Romanika

O zi de mândrie, 364 de sărăcie

1 DECEMBRIE!!!!

Cred ca titlul spune tot. Ce alrceva as putea sa mai zic?? Ziceti voi daca vreti....

Romani... rusine

Cand se confrunta cu prejudecati si discriminare, oamenii au tendinta sa fie agresivi si sa nu mai se comporte rational.

De ce suntem noi, românii, atât de invidosi, răi, egoişti, agresivi unii cu alţii? De ce nu putem să respectăm valoarea, de ce nu suntem uniţi? Suntem o naţie care are o plăcere să facă rău celor de lângă ea. Românii se mănâncă între ei oriunde.

Daca sunt discriminati, sunt sanse mari ca oamenii sa se comporte agresiv, sa nu se controleze si sa nu poata lua decizii rationale. Unii oameni au tendinta sa (se) manance peste masura.

Sunt români care suferă dacă există altul mai bun decât ei, nu se simt bine dacă nu-l sapă. Ne ghidăm după proverbul: "Nu-i suficient să-mi fie mie bine, important este să-ţi fie ţie rău."

Aţi văzut cum se apără ţiganii dacă sunt atacaţi? Românii niciodată nu se ajută între ei.

Noi, românii, nu numai că nu ne aliem împotriva unui duşman, mai mult, noi ne coalizăm cu el pentru a ne învinge compatriotul. Ungurii, popor destul de puţin numeros, în comparaţie cu românii, solicită autonomie pe toate căile posibile şi imposibile.

Romanii sunt stresati, crispati, frustrati.Vedem zi de zi cum se injura, cum se sare la bataie fara nici un motiv intemeiat si chiar nu inteleg acest lucru.

Tot vorbim cu admiraţie despre istorie, literatură şi alte câteva domenii unde am avut compatrioţi celebri în lume. Dar ne întrebăm, cât a mai rămas în caracterul nostru de la acei oameni?

Multi dintre cei care au calatorit prin strainatate dupa revolutie s-au simtit cel putin o data "cetateni europeni de mana a doua". De ce nu i-am face si noi pe alti romani de-ai nostri sa se simta asa, doar pentru ca sunt romi sau unguri? Daca tot simtim nevoia sa fim justitiari nu am putea incepe cu cei care duhnesc a transpiratie in mijloacele de transport in comun?

Sunt romanii rasisti, xenofobi si intoleranti? De fapt, cine sunt romanii, ce inseamna "roman", cine este get beget roman? Eu nu prea stiu...poate stiti voi.

Via Yuppy Men's Only

Am citit recent o chestie misto

Mi-am inchis telefonul. Degeaba ma suni. Il deschid foarte rar; si te anunta ca nu am raport la apelurile pierdute. Il deschid ca sa sun eu pe cineva, dupa care il inchid la loc. Stii ce m-am gandit? Daca chiar ai nevoie de mine si daca chiar este important, ma vei gasi. Dar de ce l-am inchis? Motive sunt multe; de exemplu, stii ce sunt prietenii? Prietenii sunt oameni care te suna pur si simplu, care te cauta, pentru ca apoi sa se vada cu tine fara nici o intentie secundara. Fara nici un business, avantaj sau ratiune economica. De fapt, l-am inchis pentru ca vreau sa ma cauti. Vreau sa ma suni si sa vezi ca nu raspund, sa te ingrijorezi si astfel sa incerci sa dai de mine; sa simt in vocea ta emotia, frustrarea, nervozitatea si recunostinta reintalnirii noastre.

In al doilea rand, l-am inchis pentru ca m-am saturat sa fiu perfect. Nu mai vreau sa raspund la orice ora din zi si din noapte la telefonul oricui, nu mai vreau sa dau call back nici unui numar necunoscut spunand ‘buna ziua, am fost sunat de pe acest numar, cu cine vorbesc?’. Am obosit sa nu intarzii la nici o intalnire, sa-mi fac treaba intotdeauna, sa fiu profesionist, am obosit pentru ca nu vad vreun rost al eforturilor mele. Cineva mai intelept ar putea sa-mi spuna: ‘nu faci asta pentru ei, faci asta pentru tine, in fond’. si eu i-as raspunde: ‘Da, stiu. Da’ de ce sa vin eu primul la intalniri care nu au loc? De ce sa pregatesc materiale care nu sunt citite? De ce sa nu devin si eu indiferent, plictisit si neserios?Aleg o alta viata, paralela, relaxata, in care nu dau doi bani pe nimeni. Asa ca nu ma mai cauta, nu ma mai suna; dar te rog mult, mult de tot, incearca totusi sa ma gasesti.
- Andrei Gheorghe -